Dintre străini reci și-aroganți,
Ce v-au privit ca „imigranți”,
Veniți, frați români, înapoi!
Veniți la noi!
Vă cheamă doinele cu jale,
Cântările de-nmormântare:
Părinții voștri au plecat
Și satul pustiu l-au lăsat...
Doar cimitirul este plin,
De nu-l cumpără vreun străin
Și oasele de moși le-aruncă,
Să nu-l încurce-n muncă...
Ogorul e-ntristat la noi:
Nu mai avem care cu boi;
Avem, în schimb, chinezi în țară
Și arabi, impuși de-„afară”... .
E loc mult și-s câmpii „orfane”,
Veniți, frați dragi, de peste-oceane!
Va fi trezire națională,
Isus va fi iubit în țară!
V-așteaptă duzi și corcoduși,
Vă sună cu dor veri, mătuși:
„Casa bunicii să n-o dați,
Mai bine să o renovați!”
Veniți, creștini, prețuiți glia!
Să repopulăm România!
Să naștem mulți prunci sănătoși,
Mii de pui de Români frumoși!
Este poezia despre Revenire, deoarece, în vremurile acestea din urmă,orice emigrant, „ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce în țara lui și în locul lui de naștere”.